Mandru ca terminase de renovat apartamentul, extenuat dupa atatea si atatea zile de razuit, mutat, amestecat, vopsit, spart, Costel s-a asezat pe o galeata de lavabila goala, intoarsa cu sus-n jos, si-a aprins un Saint George, a zambit si a zis, voit cu voce tare: “Acum lipsesti numai tu!”
Costel se referea la Andreea, fata cu sange albastru, nu neaparat ca ar fi fost vreo aristocrata, dar era educata, inteligenta si cu mult mai poetica decat el, Costel, care traia doar in imediata apropiere a unor verbe primare, cat sa-i asigure existenta. Andreea calatorea mult, ba chiar in perioada in care Costel a renovat apartamentul Andreea a fost plecata, cu o bursa, undeva prin Belgia. Cornel nu stie nici azi, si probabil ca n-o sa afle, de ce Andreea l-a ales pe el sa-si petreaca putinele momente libere din saptamana pe care le avea libere. Cand iesea cu ea in oras nu stia cum sa se comporte, mai ales cand se intalneau cu prietenii ei care abordau fel de fel de subiecte inaccesibile lui. Odata au vorbit despre literatura si despre importanta ei in arhitectura spirituala a unui popor. Singura interventie a lui Costel fost sa-si aduca aminte de basmele lui Petre Ispirescu. Andreea a zambit si l-a pupat aproape parinteste pe frunte. Intrebat: “De ce ma iubesti?!” Costel se fastacea, incercand sa spuna ceva memorabil, inteligent, metaforic, poetic sau cel putin notabil. Raspundea sec “Pentru ca esti frumoasa!”. Putin stia Andreea ca acel epitet cuprindea mai mult decat o descriere superficiala a unui invelis, dar mintea lui Costel nu reusea sa puna ce simte in cuvinte. El este un individ calm, a fost un individ docil, nu s-a rastit niciodata la ea si a incercat sa-i faca pe plac in orice. O astepta sa-i arate apartamentul, locul in care, spera el, sa-si petreaca restul vietii cu ea. Pusese ghivece cu flori pe balcon, iar in baie dominau nuante de rosu si negru. Costel intuia mai mult, simtea ce ar fi putut sa-i placa Andreei. Dormitorul il vopsise intr-un galben pai, iar patul, patul era piesa de rezistenta: un baldachin imens, acoperit ca-n povesti de o dantela alba. Costel era mandru cu adevarat de acel pat, daduse tot salariul pe o luna ca sa-l cumpere.
“Iti place dormitorul? Vezi ce pat ne-am luat?!”
Se citea o bucurie copilareasca in ochii lui. Nu se stie ce i-a raspuns Andreea, sau ce a putut sa-i spuna. Posibil sa nu aflam niciodata, insa Costel a asezat-o, inerta, pe scaunul de pe balcon, printre ghivecele cu flori. Si-a mangaiat mustata si a adormit uitandu-se la stiri.
Mai tarziu s-a sculat, a coborat jos la magazin si a intrebat de un inalbitor care sa scoata petele de sange. A desfacut dantela baldachinului si a bagat-o in masina de spalat. S-a asezat langa Andreea, pe balcon, uitandu-se dezamagit la toate materialele si cutiile stranse acolo in urma renovarii.
