Cele mai așteptate 7 jocuri în 2021. De către KiMO.


Nu știu despre voi, dar mie șapte îmi ajung, în speranța că vor fi nu doar lungi și late, ci mai ales bune. Ce-i drept, pot doar să sper că cei șapte magnifici ai mei vor respecta criteriile aspre de selecție enumerate mai sus. Însă 7 mai este și un număr norocos la aparate, așa că... țaca-paca!

HITMAN 3

Primul pe listă este Hitman 3, mai ales pentru că i se apropie și data lansării - 20 ianuarie 2021, pentru PS5, Xbox Series X/S, PS4, Xbox One, Switch, Stadia și PC. Pe termen lung, acesta va fi și ultimul joc din serie produs de către studioul IO Interactive, cei ce dețin, mai nou, inclusiv drepturile asupra legendarei francize.

Aparent, Square Enix nu mai aveau încredere în Hitman, dar ne bucurăm că a ajuns unde trebuie, nu la unii care n-ar știi ce să facă cu ea. Îl așteptăm pe asasinul nostru preferat într-un joc ceva mai întunecat decât am fost obișnuiți, care va încheia, sper eu, așa cum se cuvine o trilogie care ne-a oferit până acum două capitole bune.

La fel de important, ultimul capitol din povestea Agentului 47 marchează și sfârșitul unei ere în istoria IO Interactive. Să fie acesta cel mai bun Hitman din toate timpurile? Oh, mamă!

DEATHLOOP

Arkane Studios, mai exact filiala lor din Lyon, ne-au făcut cunoștință la E3 2019 cu o nouă franciză, iar eu abia aștept să văd de ce este în stare. V-ați prins deja că îmi plac first person shooter-ele, în mod special. În plus, dacă pe eticheta unuia apare sigla Arkane, un nume sinonim cu libertate în materie de gameplay, creativitate la capitolul abilități speciale, dar mai ales lumi pline de detalii, precum cele din jocurile Dishonored și Prey... Înțelegeți voi.

Misiunea ta în Deathloop este să elimini opt ținte într-o zi ca să rupi o buclă de timp. În același timp, ești vânat de către un asasin din tabăra adversă, care poate fi un alt jucător. Nu lipsesc armele de toate felurile și tot soiul de abilități speciale, numai bune de combinat în toiul luptelor.

Deathloop se lansează pe 21 mai 2021, pentru PS5 și PC. Cel mai probabil, la un moment dat va vedea lumina zilei și pentru consolele Xbox, având în vedere că Bethesda Softworks, distribuitorul și compania care deține studiourile Arkane, a fost înghițită de Microsoft.

HALO INFINITE

Halo Infinite este un proiect ambițios, un joc care va evolua în timp, pe mai multe planuri. Lansarea lui Halo Infinite, zic cei de la 343 Industries, va da startul următoarei decade pentru franciza Halo. Acum, sper să nu fie vorba despre un model în stilul Call of Duty: Warzone, un joc free-to-play care să le unească pe toate, bazându-se pe rețeta Activision.

Da, multiplayer-ul din Halo Infinite va fi free-to-play. Altfel, Halo Infinite va continua saga lui Master Chief din Halo 4 și 5. Va fi un fel de platformă pe care producătorul va construi în mod continuu, adăugându-i noi povestioare, întregind-o pe cea mare în timp. Expansion-uri? DLC-uri? Pe scurt, ideea e că de acum înainte nu va mai trebui să așteptăm ani de zile alte jocuri de sine stătătoare, ca să întregim un întreg fir narativ. Vom primi cu porția, dar mai des? Naiba știe. Halo rămâne, însă, Halo. Una dintre cele mai cool francize în care să împuști chestii.

Halo Infinite vine în toamna 2021, pentru Xbox Series X/S, Xbox One și PC. Cortana, te aștept ca și când!

RESIDENT EVIL VILLAGE

Resident Evil vine în România și vrea să rămână mult și bine! Pf, turiștii ăștia...

Resident Evil Village este jocul cu numărul opt în cunoscuta serie horror realizată de Capcom, iar acțiunea lui se petrece după evenimentele din Resident Evil 7: Biohazard. Îl vom regăsi pe Ethan Winters, în timp ce caută să se bucure de puțină liniște și relaxare, undeva în zona Castelului Bran. Ei, aș! Din păcate pentru el, sătucul în care a ajuns este infestat rapid de tot felul de monstruozități nașpa cu care nu se poate înțelege de nicio culoare.

Prea multe detalii despre el n-are rost să înșirăm, căci avem un trailer suficient de sugestiv, care ne oferă o imagine de ansamblu a satului înghețat în care se petrec ororile, precum și o mostră din ceea ce ne așteaptă acolo. Nimic bun, evident, dar nu în sensul rău pentru fanii genului. Aflăm ce și cum după lansarea jocului, cândva în 2021, pentru PS5, Xbox Series X/S și PC.

HORIZON FORBIDDEN WEST

Primul Horizon (Zero Dawn) este considerat a fi unul dintre cele mai arătoase jocuri lansate vreodată pentru PS4, iar portarea lui pe PC, într-un final, ne-a adus o versiune și mai spectaculoasă din punct de vedere vizual.

Horizon Forbidden West o va purta pe Aloy, eroina seriei, prin locații noi și mai vaste, inclusiv plaje tropicale scăldate în razele soarelui și creste muntoase acoperite de zăpadă, ce abia așteaptă să fie escaladate. Dacă în primul joc am explorat zone din statele Utah și Colorado, în al doilea vom vizita zone din vestul Americii de Nord, stăpânite de creaturi mecanizate spectaculoase și triburi diverse, cel puțin la fel de periculoase. Toate astea, fără niciun ecran de încărcare în cazul versiunii pentru PS5, mulțumită zeului SSD.

Cu lumea frumosă și ecosistemul ei complet dat peste cap din noul Horizon vom face cunoștință la finele anului 2021. Atât pe PS5, cât și pe PS4. În rest, cred că trailer-ul de mai jos vorbește de la sine.

GOD OF WAR RAGNAROK

Putem doar să bănuim despre ce va fi vorba în succesorul unuia dintre cele mai apreciate jocuri lansate pentru PS4. Știm doar că "Ragnarok este aproape", dar așa, mai spre finalul anului, și că este foarte posibil să vadă lumina zilei doar pentru PlayStation 5, dacă dăm crezare zvonurilor ce vin din partea studioului Santa Monica. O tranziție normală, aș zice, către noua generație de hardware și unul dintre cele câteva motive pentru a achiziționa noua consolă. Nu e grabă, unde mai pui că atunci le vom putea găsi fără probleme pe rafturi.

Este evident, însă, că Ragnarok calcă pe urmele God of War-ului lansat în 2018, al cărui final ne-a cam dat de bănuit ce direcție va urma Kratos mai departe. Și din moment ce a refuzat să vină sub forma unui DLC... Îl bate pe Thor!

S.T.A.L.K.E.R 2

Cam mort și chiar îngropat la un moment dat, S.T.A.L.K.E.R 2 a fost reînviat în 2018, spre mirarea tuturor. Dar nici că au transpirat multe informații despre el de atunci. Frânturi frumoase in-engine și cam atât. Sincer să fiu, încă îmi este greu să cred în existența lui, așa cum vor producătorii să ni-l imaginăm. Să nu uităm de exodul ce a urmat după dizolvarea studioului GSC Game World în 2011, mai ales către 4A Games, creatorii seriei Metro (vezi review-ul nostru pentru Metro Exodus).

În orice caz, presupunând că S.T.A.L.K.E.R 2 chiar va fi lansat anul acesta, eu o să presupun că sunt entuziasmat și nu mai cred în fantome.

Primul joc din serie, STALKER: Shadow of Cernobyl a fost lansat în 2007 și încă este unul dintre cele mai apreciate FPS-uri din toate timpurile. I-au urmat STALKER: Clear Sky și STALKER: Call of Pripyat, incredibil de atmosferice la rândul lor, care nu au făcut altceva decât să întregească o trilogie ce a precedat orice alt joc din categoria sand box, open-world.

Va confirma S.T.A.L.K.E.R 2? Că de arătat, pare să arate tare bine... Chiar prea frumos ca să fie adevărat.

Cam astea ar fi jocurile pe care le aștept cu interes în 2021. Vouă care v-au făcut cu ochiul?



Posted from my blog with SteemPress : https://nivelul2.ro/cele-mai-asteptate-7-jocuri-in-2021/
H2
H3
H4
3 columns
2 columns
1 column
Join the conversation now
Logo
Center