Letopisețul Țării Moldovei spune ce s-a întâmplat în 1726:
.
„Tot în acest an s-a tâmplat un lucru la Moldova, care fiind lucru de mirat n-am lipsit a nu-l scrie ca să se afle în letopiseț scris celor următori.
În ziua Paștilor, jidovii din Onițcani furat-au un copil ca de cinci ani și l-au pus într-o pivniță a lor, și acolo strângându-se toți acei jidovi, cum singuri ei au mărturisit pe urmă la divan, și au adus o albie cu apă caldă și au spălat pe copil, apoi i-au legat cu o ață mădularul și i-au cusut și șezutul cu ață, apoi l-au pus gol într-o putină și i-au stors sângele din toate vinele și l-au împuns cu sula prin tot trupul lui, și i-au scos ochii cu sula, și pielea de pe frunte încă i-au scos-o, cum s-au văzut când l-au adus pe copil cu poronca lui Mihai Vodă, și l-au îngropat la Sfântul Nicolai. Și în putina ce au stors sângele au pus puțintică apă, și dacă au omorît copilul, l-au scos și l-au lepădat la câmp cu mânele altui jidov, căruia îi didese trei ug. aur pentru osteneala lui: și învălindu-l într-o piele de oaie, l-au dus într-o căruță de l-au lepădat la câmp. Iară sângele l-au împărțit, punându-l în balerce și l-au trimis la hahamul de Cracovia și la hahamul de Dubăsari, și o balercă au îngropat-o într-acea pivniță, zicând că este vișnap.
Iar părinții copilului având numai pe acel copil, âmblau căutându-l prin târg din sâmbata cea mare ce perise copilul, pe la toate casele, prepuind să nu fi mas la vreo casă sau să nu-l fi furat vreun turc să-l ducă la Bender, după obiceiul ce aveau. Și venind și întrebând și pe unul, și pe altul din pregiurași, și neaflându-l, își pierduse nădejdea de a-l mai găsi. Iar în lunea Paștilor venind niște oameni la târg, aflat-au copilul lepădat la câmp aproape de drum, și luându-l, l-au dus la Onițcani de l-au arătat, și văzându-l oamenii l-au cunoscut. Luând și părinții lui veste și văzându-l, au început a plânge pentru moartea lui cea nevinovată; și îndată vornicul de Onițcani, tatăl copilului, au dat veste Lupului Serdarului, carele fiind aproape, au mers de l-au văzut. Și îndată toți au presupus că este fapta jidovilor, și prinzând pe cei mai de frunte jidovi cu muierile lor i-au și închis făcând știre la domnie. Iar a doua zi începând Serdarul a-i bate și a-i întreba, mai întâi pe cel ce l-au lepădat (pe copil) la câmp și pe muierea celui cu casa unde se muncise (fusese torturat,n.n.), și pe ceilalți pe rând bătându-i, nici unul într-acea ună-dată (pentru moment, n.n.) n-au vrut să spuie: iară al doilea rând întâi cel ce au lepădat copilul au spus, zicând că această faptă au făcut-o doi din jidovi în casa Leibei jidovului: și pe urmă i-au dat lui trei ug. ca să-l lepede. Pre acești patru jidovi, i-au trimis Serdarul din poronca domnească la Iași cu mezil împreună cu muierile lor; iar dacă au venit la Iași i-au închis, și noaptea câte pe unul deosebit (pe fiecare separat, n.n.) i-au întrebat domnul: și trei dintre dînșii au spus nesiliți, iar Leiba cel cu casa tot au tăgăduit. A doua zi dimineața făcut-au divan și au chemat pre toți jidovii din Iași și turcii, și toți boierii cu mare cu mic, și i-au întrebat aieve; și la divan tot acei trei au spus toată povestea, arătând cum i-au scurs sângele, arătând și cuțitele, sulele cu care împunsese pe copil, și isprăvise acea taină a lor, cum ziceau ei, din porunca hahamului de Cracău (Cracovia). Și iarăși singuri (ei înșiși, n.n. ) au spus de ce treabă este sângele, zicând că la nașterea copiilor lor, le ung ochii copiilor cu acel sânge, și mai ung și pragurile ușilor și-l pun în azimele lor ce fac la sărbătorile Paștilor, și-l au în chip de sfințenie acel sânge. Încă dacă au văzut că acel Leiba tot tăgăduiește, au zis domnul către toți jidovii: vedeți și auziți ce mărturisesc acei ce făcuse acea faptă; iar jidovii au răspuns: cum au făcut așa să-și ia plata.
Atuncea Mihai Vodă nu i-au omorît cum li se cădea lor; ci (ca) să ieie bani de la dînșii, i-au pus la închisoare, și dede (dădu, n.n.) poruncă lui Panait vel Armașu, și au făcut un divan mare lângă școala jidovilor, și au pus pre cei trei jidovi mai sus pomeniți goi pe divan, și punând și-o albie cu apă caldă, și aducând un copil mic a(l) acelui Leiba jidovu, fiind și al lui copilu de cinci ani gol în albie, și poroncind tătâne-su să-l spele, și deacă l-au spălat, adus-au sulele și le-au dat în mâna Leibei silindu-l să înjunghie pe copilul său. Iar el nevrând să-l junghie, îl bătea cu bicele înfricoșându-l cu moarte; iar el striga pe Buluc-bașa Gheorghie de pe divan și șoptea la ureche, și Gheorghie mergea la Panaite armașul de-i spunea iarăși cu șoaptă ce zicea jidovul, care semne arăta giuruitele câte pungi de bani giuruiau jidovii; și pe semne neplinind suma pungilor, iarăși de iznoavă aduceau sulele și le dau Leibei și silindu-l cu bătaie groaznică ca să-și junghie copilul; iar el nevrând iarăși chema pe Buluc Bașa d-i șoptea la ureche, și Baș Bulucbașa, iarăși mergea de arăta Armașului. Și această șoaptă au purtat mai toată ziua; iară târgul era tot strâns la priveală; iară dacă au plinit cât cerea domnul aproape de seară, i-au scos de acolo și i-au închis ca să dee banii. Iar până a plini ei acei bani, au trecut multe zile, până au sosit și trimisul jidovilor din Iași la Țarigrad, de au dat veste lui Rafail jidovul Bazagembașii Vezirului. Și de aice s-au cunoscut că lucrul era adevărat; și ei fiind vinovați au alergat la dînsul, ca să-i ajutorească de la Poartă, și au adus firman scriind lui Mihai Vodă, poruncindu-i să sloboade pe jidovi. Și atunci i-au lăsat fără de bani, numai cât au dat lui Panait Armașul, și doftorului Caragia, și lui Iordaki vel Postelnicu, și s-au întors la casele lor. Nu s-au lăsat cu atâta jidovii, ci ziceau că le-au luat multe lucruri din casele lor, pentru care lucruri trimis-au acel Bazagenbașa pe Sara-Mehmet Aga, Vezir Agasi, cu firman și le-au scos pagubele de la Serdarul și de la alții ce arătau ei. Și această silință a lui Rafail nu era pentru altă fără de cât că nu se priimise Mihai Vodă rugăminței lui mai nainte, poftindu-l să se facă a nu vedea și să sloboade pre jidovi, ci au scris la poartă pârînd pre neamul jidovesc, ca să-i păgubească de bani. Căci cu unsprezece ani mai nainte, în zilele lui Ali Pașa Vezirului, făcuse jidovii din Țarigrad un lucru ca acesta cu un copil Turc, și vizirul a spânzurat trei jidovi, și atunci giuruise jidovii Vizirului să aibă a da 1000 de pungi de bani, când s-or mai găsi cu faptă ca aceasta în toată stăpânirea Împărăției. Acestea au sosit lui Mihai Vodă iarăși pentru lăcomie, că s-au aflat cu inima mai fierbinte spre lăcomia banilor ce au mijlocit să ieie de la jidovi, decât spre dreptate nefățarnică ce i se cădea să facă și dragoste asupra legii și a lui Dumnezeu, și pentru căci nu socotia mai nainte sfârșitul lucrului de care se apuca. Drept aceea după puțină vreme i-au sosit și lui mazilia.”
(Vezi Mihail Kogălniceanu, Letopisețe, ediția a II-a, 1872, vol.III, pag. 142-144.).
